PORTUL POPULAR

Din cele mai vechi timpuri, totul prindea viață datorită țăranilor și țărăncilor care ieșeau pe ulițele satului, purtând cu mândrie costumul popular. Portul popular dăinuiește în țară prin diversitatea și varietatea sa.

Când clopotele bisericii răsunau, țăranii îmbrăcați în straie albe, precum zăpada, se îndreptau spre biserică. Femeile adesea țineau în mână un fir de busuioc, prospăt rupt din grădină. În timpul sărbătorilor, se odihneau pe bârnele din fața caselor, urmărind cu privirea pe toți trecătorii ce nu treceau fără a schimba câteva vorbe plăcute: „Zâua bună!”, „Bună hodină!”, „Mulțămim dumitale!”

Datorită faptului că țăranul a rămas cu foarte puțin pământ, a renunțat să cultive cânepa, pe care o torceau, o țeseau și o înălbeau femeile, obținând astfel pânza pentru lucru. Astfel, a dispărut o întreagă industrie casnică de prelucrare și confecționare. Din aceleași motive, săteanul a trebuit să crească mai puține oi, din lâna cărora, altădată, cu ajutorul industriei casnice își confecționa haine pentru iarnă. Acestui fenomen economic nimeni nu i s-a opus, și nu i se putea opune. 

În zile noastre, portul popular apare mai rar, mai mult la ocazii speciale: serbări, concursuri sau festivaluri. Costumul popular purta în el o eleganță sobră, o noblețe unică între toate costumele populare ale țării.

Bărbații purtau din moși-strămoși, iarna, căciuli negre pe cap, în restul anotimpurilor pălăria neagră de postav cu veaca (boru) mică și fundul rotund. Feciorii purtau la aceste pălării panglici colorate numite primburi, iar lângă ele mușcată și rozmarin. Mai târziu, a apărut pana de păun sau fazan.

Cămășile bărbaților sunt realizate din pânză albă pentru zilele de lucru și din in sau jolj pentru sărbători. Ele sunt brodate cu fir de bumbac (arnici) negru, largi la mâneci, lungi la poale și sunt încheiate cu un model făcut din croșetă, numit cheiță, aproape de fiecare dată colorat.

În brâu bărbații și feciorii se încing cu o curea de piele, lată de o palmă (șerpar), cusută cu maț de oaie tratat și vopsit în culoarea verde. În partea din spate, aproximativ toți sătenii aveau brodat numele, iar uneori și data confecționării. În sărbători, poartă pantaloni albi, țesuți cu ochiuri (nădragi), iar peste săptămână, izmene din bumbac, legate cu o curelușă la gleznă. Iarna,  purtau cioareci (pantaloni din lână).

În picioare, cei mai mulți oameni purtau opinci, apoi papuci și ghete. La cei bogați se întâlneau și cizmele cu tureac înalt. (fig.7)

Pieptarul bărbătesc este confecționat din piele de oaie, având caracter specific. Se îmbracă peste cap, având o mică deschizătură în față și una laterală pe partea dreaptă. Pe margini și la buzunare, este cusut cu împletituri fine din maț de oaie, de culoare verde. În proporție de 50%, suprafața este brodată cu motive florale din bumbac (arnici) de diferite culori, predominând însă negrul și verdele. În partea centrală din față, se regăsește simbolul soarelui, fiind alcătuit din mai multe motive florale. Acesta simboliza bogăția sufletească pe care sătenii o moșteneau de la strămoși. Adesea, deasupra buzunarelor se află păsări brodate din aceleași culori. Peste pieptar, se purta laibărul alb, făcut din pănură țesută în casă și dubită la piua lui Vlădău de la Ludești.

Altădată, se purtau cojoace de trei sferturi lungime, înflorate și realizate asemănător cu pieptarele. Acestea erau mai rare și se găseau doar în lăzile de zestre ale celor mai înstăriți.

Femeile purtau părul aranjat în conci, iar fetele purtau părul împletit în codițe. Doar femeile măritate purtau batic (chișchineu), pe care îl legau în două feluri: la spate și sub bărbie. Iarna sau în sărbători, purtau batic (chișchineu) din catifea (barșon) neagră, cu ciucuri împletiți de mătase. Pieptenătura se făcea din codițe împletite, așezate uniform în jurul capului. Baticul nefiind lipit de cap, dădea impresia unei cununi mărețe, cu două mici proeminențe în cele două părți ale capului, numite cormi. Cormii sunt realizați din lână neagră și se împletesc cu părul natural al fetelor.

Ia femeilor (ciupagul) este croită din pânză țesută în casă și are la bază tăieturile în linii drepte. În funcție de priceperea femeii ce o confecționa, aceasta era brodată cu diferite modele: musculițe (muscuțe), pui, ciocănele, cruciulițe cu bumbac (arnici) nergru, iar cămășile purtate de fetele tinere conțineau și culori, plasate discret: verde, mov, vișiniu, galben, roșu sau albastru. În partea de jos a mânecilor, cămașa se termină cu dantelă (cipcă) neagră sau colorată. (fig. 8)

Pieptarul bărbătesc este confecționat din piele de oaie, având caracter specific. Se îmbracă peste cap, având o mică deschizătură în față și una laterală pe partea dreaptă. Pe margini și la buzunare, este cusut cu împletituri fine din maț de oaie, de culoare verde. În proporție de 50%, suprafața este brodată cu motive florale din bumbac (arnici) de diferite culori, predominând însă negrul și verdele. În partea centrală din față, se regăsește simbolul soarelui, fiind alcătuit din mai multe motive florale. Acesta simboliza bogăția sufletească pe care sătenii o moșteneau de la strămoși. Adesea, deasupra buzunarelor se află păsări brodate din aceleași culori. Peste pieptar, se purta laibărul alb, făcut din pănură țesută în casă și dubită la piua lui Vlădău de la Ludești.

Altădată, se purtau cojoace de trei sferturi lungime, înflorate și realizate asemănător cu pieptarele. Acestea erau mai rare și se găseau doar în lăzile de zestre ale celor mai înstăriți.

Femeile purtau părul aranjat în conci, iar fetele purtau părul împletit în codițe. Doar femeile măritate purtau batic (chișchineu), pe care îl legau în două feluri: la spate și sub bărbie. Iarna sau în sărbători, purtau batic (chișchineu) din catifea (barșon) neagră, cu ciucuri împletiți de mătase. Pieptenătura se făcea din codițe împletite, așezate uniform în jurul capului. Baticul nefiind lipit de cap, dădea impresia unei cununi mărețe, cu două mici proeminențe în cele două părți ale capului, numite cormi. Cormii sunt realizați din lână neagră și se împletesc cu părul natural al fetelor.

Ia femeilor (ciupagul) este croită din pânză țesută în casă și are la bază tăieturile în linii drepte. În funcție de priceperea femeii ce o confecționa, aceasta era brodată cu diferite modele: musculițe (muscuțe), pui, ciocănele, cruciulițe cu bumbac (arnici) nergru, iar cămășile purtate de fetele tinere conțineau și culori, plasate discret: verde, mov, vișiniu, galben, roșu sau albastru. În partea de jos a mânecilor, cămașa se termină cu dantelă (cipcă) neagră sau colorată. (fig. 8)