ARTA MEȘTEȘUGULUI

În ansamblul artei populare româneşti, feroneria ocupă un loc de mai mică întindere decât, de pildă, ţesăturile sau ceramica.

Se ştie că cetăţile dacice din munţii Orăştiei s-au dezvoltat, tocmai în perimetrul de intensă metalurgie din zonele muntoase din sud-vestul Transilvaniei şi din estul Banatului. Marele număr de unelte de fier găsite în săpăturile arheologice, figurând azi în multe din muzeele de istorie româneşti, sunt o mărturie a stadiului înalt la care ajunsese prelucrarea fierului încă de acum două mii de ani pe pământul României.

Cel mai important este faptul că aceste unelte străvechi s-au preluat ca tip şi formă până în zilele noastre în producţia atelierelor rurale din satul Costești. (fig.13)

Una din categoriile importante, deşi foarte puţin cunoscută, este aceea a produselor de fier legate de construcţii şi de arhitectură. Cel mai simplu obiect de fier lucrat de meşterii făurari la sate este cuiul de fier. Cuiele de fier făcute de meşterii satelor au rozete mari, asemănându-se foarte tare cu cuiele dacice găsite în număr mare în săpături. Sunt  cunoscute apoi micile piese de semnalizare prin bătăi, înlocuitorul de pe vremuri al soneriilor, montate la porţile caselor româneşti, piese modelate în formă de şarpe.

Merită să amintim şi crucile de fier de pe turlele bisericilor. La casele ţărăneşti din satul Costești, pe coama acoperişului se pun „bulduri” de tablă sau de fier, un fel de săgeţi, uneori şi steaguri, stele sau cai,  formând un punct decorativ ce atrage privirile.